vineri, 9 martie 2018

Schimbările climatice au un impact mai mare asupra femeilor

Schimbările climatice au un impact mai mare asupra femeilor


Femeile au mai multe șanse ca bărbații să fie afectate de schimbările climatice conform ultimelor studii, relatează BBC 80% dintre persoanele strămutate din cauza schimbărilor climatice sunt femei.

În multe zone ale lumii, în special cele rurale, femeile au rolul de a îngriji familia și de a face rost de hrană, făcându-le mai vulnerabile la dezastre naturale ca inundații și secete.

Inegalitate la nivel global

La nivel global, femeile au mai multe șanse ca bărbații să se confrunte cu sărăcia și au mai puțină putere socioeconomică. În acest context, este mai dificil pentru femei să-și revină după dezastre care afectează locuri de muncă, locuințe și infrastructură.
După dezastre, a fost înregistrată o creștere a frecvenței actelor violente și a agresiunilor sexuale asupra femeilor.
Conform unui studiu care a avut loc pe parcursul a 20 de ani, dezastrele scad speranța de viață a femeilor. Mai multe femei sunt omorâte, sau mor mai tinere. Însă diferența scade în țări unde femeile au putere socioeconomică mai mare.
„Femeile sunt jumătate din lume. Este important să participe în luarea tuturor deciziilor majore.”
Acordul de la Paris a inclus prevederi speciale pentru abilitarea femeilor, recunoscând că sunt afectate disproporționat de schimbările climatice, iar ONU a atras atenția asupra importanței includerii femeilor în luarea deciziilor legate de schimbările climatice. Cu toate acestea, proporția reprezentării feminine locale și globale în organisme care abordează schimbările climatice este de sub 30%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu