Se afișează postările cu eticheta violenta de gen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta violenta de gen. Afișați toate postările

miercuri, 26 august 2020

Promovarea și susținerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în rândurile utilizatorilor BNRM

 Promovarea și susținerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în rândurile utilizatorilor BNRM

Vrei să fii informat, protejat și activ?

Atunci poți fi prietenul nostru, al Centrului de Informare Organizației Națiunilor Unite (ONU) din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, care prin organizarea evenimentelor în parteneriat cu instițiile guvernamentale și non-guvernamentale  tindem să lăsăm generațiilor viitoare o planetă unde viața e mai bună!

Prin a promova cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă a Agendei 2030, Centrul de Informare ONU este deschis studenților, profesorilor, cercetătorilor, întregii comunități, celor care sunt interesați de eforturile ONU pentru a promova democrația, diversitatea, dezvoltarea durabilă și un mediu sănătos pentru fiecare.

Pe parcursul ultimilor 3 ani de activitate în parteneriat cu: 

Organizația Națiunilor Unite din Moldova; Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”; Asociația Promo-LEX; Centrul Internațional „La Strada”; Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova; Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Inspectoratul General al Poliției (IGP); Administrația Națională a Penitenciarelor; Biroui Naţional de Statistică al Republicii Moldova; Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor "Neovita"; Centrul Social “Insula Fericirii”; Centrul de nutriţie THEIA din R. Moldova; Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenția pentru Eficiență Energetică; Agenția “Apele Moldovei” am organizat conferințe publice, activități educaționale, discuții-dezbateri, ateliere, lecții publice, training-uri cu un impact de sensibilizare a tinerilor și a fiecărui cetățean în parte cu provocările cu care se confruntă comunitatea în contextul global, național și local.

Am abordat mai multe subiecte actuale, precum:

ü  Dreptul la sănătate în percepția locuitorilor Republicii Moldova

și cum este acesta reglementat de standardele în domeniul drepturilor omului;

ü  Promovarea și susținerea valorilor incontestabile create în familie;

ü  Rolul femeii de-a lungul istoriei și stereotipurile care afectează statutul femeii;

ü  Domeniile in care femeile sunt defavorizate;

ü  Fenomenul violenței împotriva femeilor și evidențierea efectelor grave pe care le are violența asupra familiei;

ü  Modalități de depășire a stereotipurilor si prejudecăților de gen pentru a trăi o viata mai bună;

ü  Sporirea egalității și combaterea discriminării;

ü  Tipurile de vulnerabilitate și terminologia corectă privind grupurile vulnerabile;

ü  Pericolul consumului de droguri;

ü  Suportul pentru a se încadra în câmpul muncii;

ü  Beneficiile reale şi tangibile ale reducerii consumului de energie;

ü  Nivelul de conștientizare și de înţelegere a modului sănătos de viaţă.

În contextul Zilei Organizației Națiunilor Unite, de comun acord cu Oficiul ONU pentru Drepturile Omului Moldova, la organizarea lecției publice „Egalitatea – precondiție pentru o viață mai bună" l-am avut  în calitate de oaspete de onoare pe dl. SimonSpringett, noul Coordonator Rezident (CR) desemnat al Organizației Națiunilor Unite (ONU) din Moldova.

https://www.facebook.com/CentrulONU/posts/1166252156909163

… O discuție precum o avem astăzi aici este o modalitate foarte bună de a marca calea spre asigurarea calității de gen încontinuu și pentru asumarea angajamentului de către noi toți de a asigura și de a avea în țară egalitatea de gen deplină …” a menționat excelența sa.

Organizaţia Naţiunilor Unite sprijină Republica Moldova în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și în atingerea scopului de a deveni o ţară europeană modernă şi prosperă!

https://www.youtube.com/watch?v=sqynOcrDHz4&t=29s


marți, 5 decembrie 2017

Campania globală „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete”

Campania globală „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete”



În perioada 25 noiembrie - 10 decembrie 2017 se desfăşoară campania globală „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete”, lansată de Organizația Națiunilor Unite și Ambasada Suediei în R. Moldova.
Acestea sunt doar 3 forme de violență pe care femeile și fetele le întâlnesc zilnic în întreaga lume: violenţa fizică, violenţa sexuală, violenţa psihologică.


Faceți clic pentru a afla ce măsuri putem lua prin intermediul ONU Femei: 

luni, 27 noiembrie 2017

Calendarul evenimentelor dedicate campaniei #16zile de activism pentru eliminarea violenței față de femei!

Calendarul evenimentelor dedicate campaniei #16zile de activism pentru eliminarea violenței față de femei!


După ce la 24 noiembrie 2017, Organizația Națiunilor Unite și Ambasada Suediei în R. Moldova au lansat campania globală „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete” printr-un concert de solidaritate și caritate, evenimentele din cadrul celor 16 zile continuă în forță. Vedeți mai jos care sunt acestea:
28 noiembrie, Tekwill, Chișinău. Dialog Public „Tu nu ești singură: uniți pentru eliminarea violenței față de femei și fete”. Dialog între societatea civilă și reprezentanții/reprezentantele statului despre prevenirea și eliminarea violenței față de femei. La eveniment va fi prezentată și piesa de teatru „Iubirea nu doare”, creată în baza experienței femeilor care au depășit violența domestică. Evenimentul este organizat de UN Women, împreună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Coaliția Națională „Viața fără violență domestică”
27 noiembrie – 10 decembrie, R. Moldova. Festivalul de Teatru Social va reuni 12 echipe de tineri din întreaga țară, care prin intermediul scenetelor de teatru își vor exprima viziunea asupra aspectelor de sănătate, cele legate de abuzuri și violență și vor veni cu soluții pentru depășirea lor. Evenimentul este organizat de Fondul ONU pentru Populație împreună cu Y-Peer și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
27 noiembrie – 10 decembrie. Lecții publice la 5 universități din țară: ULIM (27 noiembrie), USM (29 noiembrie), UTM (8 decembrie), Universitatea „Alecu Russo” din Bălți și ASEM (datele urmează a fi confirmate). Lecțiile sunt organizate de Ministerul Sănătății, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Afacerilor Interne și Coaliția Națională „Viață fără violență domestică”.
13 decembrie, Chișinău. Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului RM, alături de Platforma de dialog a doamnelor deputate, vor audia Raportul anual privind combaterea violenței domestice și vor face totalurile forumurilor regionale anti-violență, organizate de Parlament și Centrul de Drept al Femeilor în mai multe raioane ale țării în perioada octombrie-decembrie 2017.
24 noiembrie – 10 decembrie. Campanie de colectare de fonduri pentru o femeie supraviețuitoare a violenței și a abuzului sexual. Pe durata celor 16 zile de activism împotriva violenței, fiecare poate face o donație pe platforma online Guvern24.md, astfel încât femeia să poate asigura o casă copiilor săi.
Despre Campania 16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete
„16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen” este o campanie internaţională care se desfășoară în perioada 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, și 10 decembrie, Ziua drepturilor omului. În Moldova, campania este organizată pentru al 17-lea an consecutiv, de Guvern, autoritățile locale, organizațiile internaționale, societatea civilă și oamenii din țară. Anul acesta peste 70 de evenimente și activități sunt organizate în întreaga țară. Scopul campaniei este sensibilizarea în privința prevenirii și eliminării violenței față de femei și fete.
Cum puteți susține această cauză:
  1. Colorați-vă în oranj oficiile, logo-urile sau purtați haine oranj, culoarea campaniei. Această culoare simbolizează un viitor luminos, optimist și o viață fără violență față de femei și fete.
  2. Abordați în materialele jurnalistice subiectul combaterii violenței față de femei și fete.
În Republica Moldova, două din trei femei au suferit de cel puțin o formă de violență în familie sau din partea partenerului pe parcursul vieții.


joi, 23 noiembrie 2017

Campania globală ”16 zile de activism împotriva violenţei față de femei și fete” 25 noiembrie - 10 decembrie, 2017

Campania globală ”16 zile de activism împotriva violenţei față de femei și fete” 25 noiembrie - 10 decembrie, 2017



În fiecare an în toată lumea se defășoară campania „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete” cu scopul de a sensibiliza publicul larg privind fenomenul.

Lansată în anul 1991 - campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” începe pe 25 noiembrie, de Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, și se termină pe 10 decembrie, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului. 

Astfel pentru a evidenţia faptul că actele de violenţă reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului a fost creată o asociere simbolică între aceste date.
Până în prezent, 4100 de organizaţii și 172 de țări s-au mobilizat pentru a desfăşura această campanie. 

Organizația Națiunilor Unite în Moldova este dedicată eforturilor de combatere a violenței domestice, și susține guvernul, societatea civilă și supraviețuitoarele violenței în acest parcurs.

Organizaţia Naţiunilor Unite abordează problema violenței față de femei în mai multe moduri, inclusiv prin Fondul ONU de Sprijin pentru eliminarea violenței față de femei, „Iniţiativa Spotlight”, realizată împreună cu Uniunea Europeană cu scopul de a uni eforturile noastre cu cele ale guvernelor naţionale și ale societăţii civile, și iniţiativa globală a ONU „Oraşe sigure și spaţii publice sigure”.
În Republica Moldova, anual, la nivel central şi local se desfăşoară un program complex de activităţi: conferinţe de presă, mese rotunde, dezbateri publice, conferinţe, programe TV şi Radio, activităţi de instruire şi informare în domeniul drepturilor omului, violenţei în bază de gen şi violenţei în familie. În 2017, la nivel naţional Campania este organizată pentru al 15-lea an consecutiv.