30 august – Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor Forțate

 

30 august – Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor Forțate

În fiecare an, la 30 august, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor Forțate – o zi dedicată memoriei persoanelor care au dispărut fără urmă, solidarității cu familiile acestora și reafirmării angajamentului de a preveni și combate această gravă încălcare a drepturilor omului.

Anul 2026 are o semnificație deosebită: se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Convenției internaționale pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, singurul tratat universal dedicat în mod specific prevenirii și combaterii disparițiilor forțate. Convenția a fost adoptată la 20 decembrie 2006 și are drept obiectiv prevenirea disparițiilor forțate și combaterea impunității pentru această crimă.

Aniversarea celor două decenii se desfășoară sub sloganul Victims first. Actions now / Victimele pe primul loc. Acțiuni acum, punând în centrul atenției victimele și drepturile acestora – dreptul la adevăr, justiție și reparații. Totodată, este un apel adresat statelor și tuturor părților interesate să întreprindă acțiuni concrete pentru prevenirea disparițiilor forțate și pentru protejarea persoanelor împotriva acestei forme de abuz.

Pe parcursul anului 2026, inițiativa CED20 reunește state, victime, familii, societatea civilă, instituții naționale pentru drepturile omului, entități ale ONU și parteneri, cu scopul de a crește gradul de conștientizare, de a împărtăși experiențe și acțiuni concrete și de a consolida protecția împotriva disparițiilor forțate, potrivit sursei https://www.un.org/

Ce este o dispariție forțată?

Dispariția forțată nu înseamnă pur și simplu că o persoană a dispărut. Este vorba despre o situație în care o persoană este arestată, reținută sau răpită împotriva voinței sale, prin implicarea directă sau indirectă a autorităților, iar ulterior acestea refuză să recunoască privarea de libertate sau să ofere informații despre soarta ori locul unde se află persoana.

Prin acest mecanism, omul este practic scos de sub protecția legii.

Declarația privind protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 47/133 din 18 decembrie 1992, a stabilit principii menite să protejeze persoanele împotriva acestei practici.

O încălcare gravă a drepturilor omului

Dispariția forțată poate încălca simultan mai multe drepturi fundamentale: dreptul la libertate și securitatea persoanei, dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor crude, inumane ori degradante, dreptul la recunoașterea ca persoană în fața legii, dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă.

În anumite situații, dispariția forțată poate duce și la încălcarea dreptului la viață.

Este afectat, de asemenea, dreptul la identitate și, într-un sens mai larg, dreptul persoanei și al familiei sale de a cunoaște adevărul cu privire la circumstanțele dispariției.

Convenția internațională reafirmă faptul că nicio persoană nu trebuie supusă unei dispariții forțate, iar această interdicție se aplică și în situații excepționale, inclusiv în timpul războiului sau al altor situații de urgență publică.

Drama nu se oprește la victimă

Dispariția forțată nu afectează doar persoana dispărută. Ea lasă o rană profundă în familie și în comunitate.

Atunci când nu există informații despre soarta unei persoane, rudele sunt obligate să trăiască într-o stare dureroasă de incertitudine. Nu știu dacă persoana dragă este în viață, unde se află, ce i s-a întâmplat sau dacă se va întoarce vreodată.

Această așteptare poate dura ani sau chiar decenii.

Familiile persoanelor dispărute pot fi afectate în plan economic, social și emoțional. De aceea, drepturile lor trebuie protejate, inclusiv dreptul la informație, la adevăr, la justiție și la reparații.

Pentru o familie, întrebarea „Unde este?” poate deveni o întrebare fără sfârșit.

Disparițiile forțate – o problemă globală

Disparițiile forțate nu aparțin unei singure regiuni sau unei anumite perioade istorice. Ele continuă să reprezinte o problemă globală și pot apărea în contexte de conflict, instabilitate sau represiune.

Deosebit de îngrijorătoare sunt situațiile în care sunt intimidați sau hărțuiți apărătorii drepturilor omului, rudele victimelor, martorii și avocații care încearcă să documenteze și să investigheze aceste cazuri.

La fel de gravă este impunitatea – situația în care cei responsabili nu sunt identificați, anchetați și trași la răspundere.

O atenție specială trebuie acordată persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, inclusiv copiilor și persoanelor cu dizabilități.

Dreptul la adevăr

Pentru familiile persoanelor dispărute, adevărul nu este o noțiune abstractă. Este nevoia de a ști ce s-a întâmplat, unde se află persoana dispărută și cine poartă responsabilitatea.

Dreptul la adevăr este strâns legat de dreptul la justiție și la reparații. Familiile au nevoie nu doar de răspunsuri, ci și de recunoașterea suferinței și a drepturilor lor.

Adevărul nu poate șterge trecutul, dar poate contribui la restabilirea demnității victimelor și a familiilor acestora și la prevenirea repetării unor asemenea tragedii.

20 de ani de la adoptarea Convenției – un apel la acțiune

La douăzeci de ani de la adoptarea Convenției, mesajul comunității internaționale rămâne clar: disparițiile forțate trebuie prevenite, cazurile trebuie investigate, victimele și familiile lor trebuie protejate, iar cei responsabili trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Prevenirea disparițiilor forțate presupune legi eficiente, instituții capabile să acționeze, investigații independente și acces real la justiție. Înseamnă, de asemenea, protejarea celor care caută adevărul și susțin familiile victimelor.

Scopul Convenției este tocmai acela de a preveni disparițiile forțate și de a combate impunitatea.

Memoria victimelor nu trebuie să dispară

În spatele fiecărui caz de dispariție forțată există un nume, o identitate, o familie care așteaptă adevărul

De aceea, memoria victimelor trebuie păstrată vie.

Ziua de 30 august ne oferă ocazia să ne amintim de persoanele care au dispărut, să fim alături de familiile care continuă să caute răspunsuri și să reafirmăm importanța drepturilor fundamentale ale fiecărei ființe umane.

A vorbi despre disparițiile forțate înseamnă a apăra dreptul fiecărei persoane la libertate, demnitate și protecție în fața legii! Înseamnă să nu permitem ca tăcerea, frica și uitarea să înlocuiască adevărul și dreptatea!

Sursa foto::OHCHR