30 august – Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor Forțate
În fiecare an, la 30 august, comunitatea
internațională marchează Ziua Internațională a Victimelor Disparițiilor
Forțate – o zi dedicată memoriei persoanelor care au dispărut fără urmă,
solidarității cu familiile acestora și reafirmării angajamentului de a preveni
și combate această gravă încălcare a drepturilor omului.
Anul 2026 are o semnificație deosebită: se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Convenției internaționale pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, singurul tratat universal dedicat în mod specific prevenirii și combaterii disparițiilor forțate. Convenția a fost adoptată la 20 decembrie 2006 și are drept obiectiv prevenirea disparițiilor forțate și combaterea impunității pentru această crimă.
Aniversarea celor două decenii se desfășoară sub sloganul Victims
first. Actions now / Victimele
pe primul loc. Acțiuni acum, punând în centrul atenției victimele și
drepturile acestora – dreptul la adevăr, justiție și reparații. Totodată, este
un apel adresat statelor și tuturor părților interesate să întreprindă acțiuni
concrete pentru prevenirea disparițiilor forțate și pentru protejarea
persoanelor împotriva acestei forme de abuz.
Pe parcursul anului 2026, inițiativa CED20
reunește state, victime, familii, societatea civilă, instituții naționale
pentru drepturile omului, entități ale ONU și parteneri, cu scopul de a crește
gradul de conștientizare, de a împărtăși experiențe și acțiuni concrete și de a
consolida protecția împotriva disparițiilor forțate, potrivit sursei https://www.un.org/
Ce este o dispariție forțată?
Dispariția forțată nu înseamnă pur și simplu că o
persoană a dispărut. Este vorba despre o situație în care o persoană este arestată,
reținută sau răpită împotriva voinței sale, prin implicarea directă sau
indirectă a autorităților, iar ulterior acestea refuză să recunoască privarea
de libertate sau să ofere informații despre soarta ori locul unde se află
persoana.
Prin acest mecanism, omul este practic scos de sub
protecția legii.
Declarația privind protecția tuturor persoanelor
împotriva disparițiilor forțate, proclamată de Adunarea Generală a ONU prin
Rezoluția 47/133 din 18 decembrie 1992, a stabilit principii menite să
protejeze persoanele împotriva acestei practici.
O încălcare gravă a drepturilor
omului
Dispariția forțată poate încălca simultan mai multe
drepturi fundamentale: dreptul la libertate și securitatea persoanei, dreptul
de a nu fi supus torturii sau tratamentelor crude, inumane ori degradante,
dreptul la recunoașterea ca persoană în fața legii, dreptul la un proces
echitabil și la o cale de atac eficientă.
În anumite situații, dispariția forțată poate duce și
la încălcarea dreptului la viață.
Este afectat, de asemenea, dreptul la identitate
și, într-un sens mai larg, dreptul persoanei și al familiei sale de a cunoaște
adevărul cu privire la circumstanțele dispariției.
Convenția internațională reafirmă faptul că nicio
persoană nu trebuie supusă unei dispariții forțate, iar această interdicție se
aplică și în situații excepționale, inclusiv în timpul războiului sau al altor
situații de urgență publică.
Drama nu se oprește la victimă
Dispariția forțată nu afectează doar persoana
dispărută. Ea lasă o rană profundă în familie și în comunitate.
Atunci când nu există informații despre soarta unei
persoane, rudele sunt obligate să trăiască într-o stare dureroasă de
incertitudine. Nu știu dacă persoana dragă este în viață, unde se află, ce i
s-a întâmplat sau dacă se va întoarce vreodată.
Această așteptare poate dura ani sau chiar decenii.
Familiile persoanelor dispărute pot fi afectate în
plan economic, social și emoțional. De aceea, drepturile lor trebuie protejate,
inclusiv dreptul la informație, la adevăr, la justiție și la reparații.
Pentru o familie, întrebarea „Unde este?” poate deveni
o întrebare fără sfârșit.
Disparițiile forțate – o problemă
globală
Disparițiile forțate nu aparțin unei singure regiuni
sau unei anumite perioade istorice. Ele continuă să reprezinte o problemă
globală și pot apărea în contexte de conflict, instabilitate sau represiune.
Deosebit de îngrijorătoare sunt situațiile în care
sunt intimidați sau hărțuiți apărătorii drepturilor omului, rudele
victimelor, martorii și avocații care încearcă să documenteze și să
investigheze aceste cazuri.
La fel de gravă este impunitatea – situația în care
cei responsabili nu sunt identificați, anchetați și trași la răspundere.
O atenție specială trebuie acordată persoanelor aflate
în situații de vulnerabilitate, inclusiv copiilor și persoanelor cu
dizabilități.
Dreptul la adevăr
Pentru familiile persoanelor dispărute, adevărul nu
este o noțiune abstractă. Este nevoia de a ști ce s-a întâmplat, unde se
află persoana dispărută și cine poartă responsabilitatea.
Dreptul la adevăr este strâns legat de dreptul la
justiție și la reparații. Familiile au nevoie nu doar de răspunsuri, ci și de
recunoașterea suferinței și a drepturilor lor.
Adevărul nu poate șterge trecutul, dar poate contribui
la restabilirea demnității victimelor și a familiilor acestora și la prevenirea
repetării unor asemenea tragedii.
20 de ani de la adoptarea Convenției
– un apel la acțiune
La douăzeci de ani de la adoptarea Convenției, mesajul
comunității internaționale rămâne clar: disparițiile forțate trebuie
prevenite, cazurile trebuie investigate, victimele și familiile lor trebuie
protejate, iar cei responsabili trebuie să răspundă pentru faptele lor.
Prevenirea disparițiilor forțate presupune legi
eficiente, instituții capabile să acționeze, investigații independente și acces
real la justiție. Înseamnă, de asemenea, protejarea celor care caută adevărul
și susțin familiile victimelor.
Scopul Convenției este tocmai acela de a preveni
disparițiile forțate și de a combate impunitatea.
Memoria victimelor nu trebuie să
dispară
În spatele fiecărui caz de dispariție forțată există un
nume, o identitate, o familie care așteaptă
adevărul
De aceea, memoria victimelor trebuie păstrată vie.
Ziua de 30 august ne oferă ocazia să ne amintim de
persoanele care au dispărut, să fim alături de familiile care continuă să caute
răspunsuri și să reafirmăm importanța drepturilor fundamentale ale fiecărei
ființe umane.
A vorbi despre disparițiile forțate înseamnă a apăra dreptul fiecărei persoane la libertate, demnitate și protecție în fața legii! Înseamnă să nu permitem ca tăcerea, frica și uitarea să înlocuiască adevărul și dreptatea!
Sursa foto::OHCHR
.jpg)
.jpg)