Republica Moldova și-a asumat să integreze în politicile naționale 106 ținte ale Agendei globale 2030
Republica Moldova și-a asumat să atingă 106 ținte pentru o viață mai bună până în anul 2030. Respectivele ținte reprezintă rezultatul adaptării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, pe care Moldova s-a angajat să o pună în aplicare, împreună cu alte 192 de state membre ale ONU, prin adoptarea Declarației Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la New York în septembrie 2015.
În Republica Moldova, Cancelaria de Stat, cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite, a desfășurat consultări, la care au participat peste 200 de persoane și a analizat peste 60 de avize. Rezultatele acestui proces au fost prezentate pe 4 iulie 2017.
Lilia Palii, secretar general al Guvernului, a reiterat gratitudine Organizației Națiunilor Unite pentru suportul acordat în procesul de naționalizare a ODD-urilor și angajamentele de a susține efortul Guvernului în elaborarea noului cadru de planificare strategică Moldova 2030: “Agenda globală de dezvoltare poate deveni în Republica Moldova una de succes doar dacă la acest moment incipient, țara va face o prioritizare corectă a țintelor, care urmează a fi atinse, prin corelarea cu agenda de reforme și așteptările societății. Este important să analizăm rezultatele obținute în implementarea acesteia, să ne ajustăm prioritățile și țintele la nivel național, inclusiv luând ca referință și obiectivele de dezvoltare asumate la nivel internațional”.
Astfel, în urma consultărilor cu actorii relevanţi, au fost formulate recomandări practice cu privire la integrarea a 106 ținte ale Agendei 2030 în documentele de politici la nivel național. În continuare, autoritățile urmează să ajusteze strategiile sectoriale și programele bugetare în vederea implementării angajamentelor asumate.
Raportul constată că agenda națională de politici este aliniată doar parțial la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), iar o treime din ținte nu sunt reflectate în niciun fel în documentele naționale de politici. Doar 11% din țintele globale sunt aliniate cu documentele naționale de politici și, prin urmare, nu necesită ajustări pentru a fi preluate.
În același timp, majoritatea țintelor (57%), sunt aliniate doar parțial la documentele de politici ale Republicii Moldova – se regăsesc doar unele componente ale acestor ținte și, prin urmare, strategiile naționale relevante necesită să fie ajustate pentru a reflecta mai bine spiritul și detaliile țintelor ODD.
Cele mai multe ținte aliniate fac parte din sectorul „mediu”, iar cele mai multe ținte nealiniate – din sectorul „guvernanță și drepturile omului”.
Succesul punerii în practică a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă depinde de fiabilitatea cadrului de planificare strategică. Este nevoie de o viziune națională pe termen lung cu privire la documentul care va include ţintele prioritare ale Agendei 2030 globale naționalizate, adică Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă „Moldova 2030”.
Strategia „Moldova 2030” urmează a fi elaborată de Cancelaria de Stat până în decembrie 2017, cu sprijinul ONU Moldova și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova.
Sursa: http://www.md.undp.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu