Dafina Gercheva - laureată a Premiilor Naționale GALEX
Dafina GERCHEVA - coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova, este laureata Premiilor naționale GALEX, acordate de Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova "Alexe Rău" și Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.
Premiul a fost acordat la categoria CEL MAI BUN OM PUBLIC SUSȚINĂTOR AL BIBLIOTECILOR, pentru "contribuția deosebită la îmbogățirea colecțiilor Bibliotecii Naționale cu cele mai valoroase ediții ale Organizației Națiunilor Unite, sprijinirea Agendei 2030 pentru lansarea și promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă".
În lipsa dnei Gercheva, premiul a fost ridicat de Stefan LILLER, reprezentant permanent adjunct al UNDP Moldova. (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Moldova)
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lucrează în aproximativ 170 de țări și teritorii, inclusiv Republica Moldova, contribuind la eradicării sărăciei, precum și la reducerea inegalităților și a excluziunii. Ajutăm țările să dezvolte politici, abilități de conducere, abilităţi de a stabili parteneriate, capacităţi instituţionale, să fie mai reziliente, pentru a susţine dezvoltarea prin rezultate concrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu