Ziua Internațională a Copiilor străzii
La 21 martie, în contextul Zilei Internaționale a Copiilor străzii, Centrul de Informare ONU - Biblioteca Nationala în parteneriat cu UNICEF Moldova, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Inspectoratul General al Poliției, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) au încins o discuție despre Copiii străzii - Fenomen sensibil al comunității, despre acei copii care nu beneficiază de cele mai elementare drepturi, acei ce fug de acasă, ce abandonează voluntar familiile și încep un mod de viață stradal, apoi întorși în familii peste un timp revin din noi în stradă, unde își dezvoltă propriile ,,strategii,, de supravețuire.
Cu cuvânt de deschidere a venit dna Elena Pintilei, Director general al BNRM. Dneaei a vorbit despre importanța acestei zile, acestui eveniment ce are drept scop ridicarea gradului de conștientizare a copiilor și tinerilor cu privire la drepturile copiilor şi, mai ales, ale copiilor străzii.
Traian
Țurcanu,
Specialist în Protecția Copilului, UNICEF Moldova, a vorbit despre Drepturile
copiilor in situație de stradă - apel la acțiune, Ina Scaticailov, consultant principal, Direcția politici de
protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii, Ministerul Muncii și
Protecției Sociale, a informat publicul despre telefoanele de încredere ale
copiilor în situații de risc și de stradă, despre asistența psihopedagogică a
acestora; Aliona Dragomireţcaia, şefa
Secţiei siguranţă minori a Direcţiei ordine publică a Inspectoratului naţional
de securitate publică al IGP al MAI a discutat despre Fenomenul plecării
voluntare a copiilor din familie sau formă de protecție, date statistice
privind cauzele și condițiile
alegerii unui asemenea comportament devian;, Tincu Silvia și Frunza Mariana, manageri ai Complexului de servicii sociale pentru copii în situație de stradă, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, mun. Chișinău, au
vorbit despre Fenomenul copiilor străzii, cu cine colaborează, ce servicii
acordă și cum identifică raziile, iar Svetlana
Moisa, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, ne-a
împărtășit informații despre Platforma www.12plus.md, chat
online 12plus, instrumente de prevenire a abuzului și exploatării sexuale în
rândul adolescenților.
Apoi, participanții au făcut cunoștință cu publicațiile expuse în cadrul expoziţiei tematice cu genericul: Fenomenul ,,Copiii străzii” – responsabilitate socială, având drept scop informarea, sensibilizarea şi familiarizarea publicului larg cu publicaţiile din colecțiile BNRM cu privire la prevenirea, profilaxia și combaterea acestui fenomen al societății.
Expoziţia a fost sistematizată în două compartimente: Strategii și politici privind protecția și
promovarea drepturilor copiilor, ce reflectă culegeri şi acte normative
privind Dreptul familiei şi copilului, convenţii şi rapoarte privind
respectarea drepturilor copiilor; Sindrom
de desocializare – pericol îngrozitor pentru copii, ce ne ajută să
înţelegem totalitatea şi mecanismele psihologice, prin care copilul se
deturnează pe sine atât de realitate, cât şi de la nevoile de bază, căutând să
obțină reducerea parțială a stării de rău pe care o
trăiește, identificarea riscurilor producerii fenomenului „copiii străzii”,
evidențierea nevoilor și problemelor cu care se confruntă copiii străzii.
Organizația Națiunilor Unite şi multe
organizaţii non - guvernamentale folosesc o varietate de strategii pentru a
răspunde nevoilor şi drepturilor copiilor străzii şi luptă pentru eliminarea
completă a acestui fenomen al societăţii.
În ficare an, pe 21 martie, în toată lumea
se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Această zi a fost
stabilită în 1998, prin rezoluţia Forumului Internaţional „Prietenii copiilor
străzii”, desfăşurat la Varşovia. Instituirea unei astfel de zile a apărut ca
un demers necesar pentru a readuce, an de an, în conştiinţa comunităţii
internaţionale, responsabilitatea fiecărei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi de
a respecta şi promova drepturile fundamentale ale copiilor.
Alături de noi au fost elevii de la Școala Profesională nr.5 din mun. Chișinău, Centrul de Excelenţă în Construcţii, vizitatorii și prietenii Bibliotecii Naționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu