Educația în perioada de criză pandemică în Republica Moldova: discuție publică cu participarea tinerilor
În contextul pandemiei de COVID -19 și impactul acesteia asupra procesului de educație, UNICEF Moldova în parteneriat cu ONU Moldova și Centrul de Informare ONU din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a organizat discuții publice online cu participarea tinerilor, cu tematica „Educația în perioada de criză pandemică în Republica Moldova”. Discuțiile au avut la bază lucrarea „Învăţământul și situația COVID-19 în Republica Moldova: Transformată în oportunitate, criza învățământului poate conduce la dezvoltarea unui sistem educațional mai rezistent”, elaborată de Grupul Operaţional pentru Educație coordonat de ONU cu privire la situația COVID-19 (condus de UNICEF și cu participarea BM, UNFPA, PNUD, OHCHR, UN Women, ICNUR, UNODC, UNESCO, FAO și UN RCO)
Au fost abordate aspectele:
·
Efectele pandemiei asupra
educației tinerilor
·
Propunerile tinerilor
pentru a îmbunătăți lucrurile
·
Viziunea tinerilor asupra
viitorului educației.
Primele două discuții cu participarea grupului cu instruire în limba română s-au desfășurat la 21-22 decembrie 2020, la care au participat 194 persoane din mai multe instituții de învățământ și biblioteci, precum:
Tinerii au participat activ și au împărtășit o mulțime de idei și experiențe interesante.
Au fost menționate și discutate cele mai importante aspecte în chat referitor la tema dată.
Universitatea Slavonă din Moldova; Facultatea
de Litere a Universității
de Stat din Moldova; Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, or. Ocnita; Liceul Teoretic ”Nicolae
Gogol”, Chișinău; Liceul Teoretic Petru Movilă, Chișinău.
Ideea organizării evenimentelor-discuțiilor este de a colecta vocile, experiențele și ideile tinerilor, inclusive din grupuri subreprezentate, în contextul impactului COVID-19 asupra educației în Republica Moldova prin conversații online și utilizarea în continuare a acestor idei ca linii de ghidare pentru activitatea coordonată a Grupului de Lucru al ONU pentru educație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu